Cât doare realizarea tatuajelor pe degete

Manuel GarManuel G | 17 Noiembrie 2020

tatuador

Celebrități precum Johnny Deep, Beyonce și Miley Cyrus au degetele tatuate. Acesta ar putea reprezenta un motiv pentru care această zonă a corpului a devenit la modă pentru realizarea unui tatuaj.

Însă, cât este de dureros?

Dacă ai de gând să te tatuezi pe degete, trebuie să fii pregătit pentru întâmpinarea unui anumit grad de durere. Din nefericire, durerea dată de tatuarea degetelor va fi mereu prezentă. Există anumite zone corporale, precum șoldurile, în care se pot alege anumite locuri cu mai multă grăsime sau mușchi, în vederea diminuării durerii, însă în cazul degetelor acest lucru nu este posibil.

Este posibil ca degetele să reprezinte zona corporală cea mai dureroasă, atunci când vine vorba de realizarea unui tatuaj.

Unele persoane care deja au trecut prin acest proces al tatuării, au comparat senzația de durere cu cea dată de o arsură sau de o înțepătură profundă.

Pragul de durere al fiecărei persoane în parte este diferit, astfel încât în realitate nu putem da un răspuns precis în privința durerii resimțite. Ceea ce putem confirma este faptul că tatuarea degetelor este un proces dureros.

Mâinile și degetele umane conțin o mulțime de nervi diferiți. Cum mâinile noastre sunt o zonă corporală în care stratul de grăsime este foarte mic și, în plus, masa musculară este destul de redusă, iar distanța dintre piele și os este foarte mică, toate aceste lucruri vor face ca acele de tatuat să intre în contact cu osul și cu nodurile degetelor. Doar trebuie să vezi cât de ușor se pot simți la tact oasele și nodurile degetelor. Astfel, nervii și senzorii interni vor fi expuși în totalitate loviturilor acelor. Așadar, depinde de tine dacă vei continua să-ți dorești acel tatuaj pe degete sau dacă vei căuta o altă zonă pentru a te tatua.

Cel mai bun lucru este acela că tatuajele pe care ți le poți face sunt de mici dimensiuni, și cum se pot realiza într-un timp mai scurt,  nu va trebui să suporți o durere prea mare.

Sfaturi care te pot ajuta pentru a ameliora durerea din timpul tatuării

Dacă vrei să ameliorezi durerea, mai jos îți vom lăsa unele sfaturi de care poți să iei seamă. Aceste sugestii nu îți garantează eliminarea completă a durerii, însă o pot face mult mai suportabilă.

Evită alcoolul și cofeina

Deși este tentant să consumi băuturi alcoolice înainte de o sesiune de tatuare, trebuie să îți spun faptul că alcoolul nu va micșora durerea. Aflându-te într-o stare de ebrietate nu va fi o bună opțiune deoarece va trebui să te menții pe tot parcursul sesiunii calm și liniștit. Mai mult decât atât, lucru și mai important de altfel, alcoolul diluează sângele. Acest lucru înseamnă că în timpul procesului de tatuare există posibilitatea să sângerezi mai mult decât de obicei, și probabil că nici tușul nu se va fixa bine pe piele.

Cofeina poate avea un efect similar asupra corpului, așadar uită de consumarea cafelei sau a băuturilor energizante.

Menține-te hidratat

Un corp bine hidratat are ca rezultat o piele bine hidratată. Dacă pilea ta este hidratată, atunci va accepta tușul mult mai ușor, făcând ca întregul proces să se desfășoare cu ușurință. Acest lucru nu îl vei obține doar dacă vei bea câteva pahare cu apă în dimineața dinaintea sesiunii de tatuare. Acest obicei te a te hidrata trebuie început cu câteva săptămâni înainte.

Creme anestezice

Există anumite creme anestezice care te pot ajuta în ameliorarea durerii resimțite în timpul procesului de tatuare. În această situație este important să te consulți cu tatuatorul asupra produsului pe care intenționezi să ți-l aplici pe piele.

Write your comment here ...